<<< Licitaţia IV - Anunţ pentru depunerea de note conceptuale în cadrul licitaţiei IV

Anunţ pentru depunerea de note conceptuale în cadrul celei de-a treia licitaţii de proiecte finanţate prin Schema Competitivă de Granturi


    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Unitatea Tehnică pentru Schema Competitivă de Granturi (UTSCG), lansează a patra licitaţie de proiecte ce pot beneficia de fonduri prin intermediul Schemei Competitive de Granturi (SCG), subcomponentă a proiectului Modernizarea Sistemului de Informare şi Cunoaştere în Agricultură (MAKIS), finanţat prin Împrumutul BIRD 4758 – Ro, ratificat prin legea 170/2005. Granturile sunt dedicate proiectelor de cercetare aplicativă şi celor de extensie. Notele conceptuale vor fi pregătite pentru proiecte din următoarele domenii:

  1. Agromediu cu următoarele subdomenii:

    1. biodiversitate;

    2. protecţia mediului;

    3. gestionarea deşeurilor şi a apelor uzate din agricultură şi industria alimentară;

    4. conservarea si utilizarea durabila a resurselor de sol si apa  in contextul schimbarilor climatice globale

    5. măsuri de prevenire şi combatere a deşertificarii ca efect a schimbărilor climatice;

    6. agricultura ecologică;

  2. Siguranţa alimentelor

    Prima fază a procesului de selecţie este dedicată notelor conceptuale. Formularele standard pentru notele conceptuale se pot obţine, în format tipărit sau electronic, de la UTSCG din MADR, Bulevardul Carol I nr. 24, sec. 3, Bucureşti, et. 2 cam.120, telefon 021.30.72.405, 021.30.79.885, fax 021.30.79.885,  zilnic între orele 11.00 a.m. şi 03.00 p.m. De asemenea, formularele standard pentru note conceptuale sunt disponibile în pagina www.madr.ro la secţiunea UTSCG.

    Reguli de operare pentru aplicanţi

  • Vor fi respectate prevederile Manualului Operaţional al Schemei Competitive de Granturi, publicat în Monitorul Oficial 751 bis/2006;

  • Vor fi utilizate pentru aplicaţie numai formularele standard pentru notele conceptuale furnizate de către UTSCG, în caz contrar nota conceptuală nu va fi luată în considerare;

  • Nota conceptuală va fi pentru un proiect care se va implementa într-o perioadă de timp clar menţionată, dar care nu va depăşi 30 de luni;

  • Nota conceptuală pe formatul furnizat de către UTSCG va trebui să fie însoţită de: copia C.U.I., copii după acte constitutive, copie acord de asociere (dacă este cazul), CV-ul directorului de proiect, informaţii privind profitul net (copie după ultimul bilanţ depus la Administraţia Financiară cu număr de înregistrare), cash flow curent şi previzionat pentru durata de viaţă a proiectului (ataşamentul 4.7 din Manualul Operaţional), datorii neachitate la bugetul de stat şi bănci (certificat fiscal valabil şi în original şi adrese în original de la băncile depozitare ale conturilor instituţiei beneficiare a notei conceptuale).

    Transmiterea notelor conceptuale

  • Data limită pentru transmiterea notelor conceptuale este luni 10 martie 2008 - ora 16.00; La sediul UTSCG trebuie depuse 4 exemplare ale notei conceptuale şi a documentelor însoţitoare, în plicuri închise, respectiv un original şi trei copii. Notele conceptuale şi documentele însoţitoare vor fi depuse în plicuri inscripţionate cu numele şi adresa beneficiarului, titlul notei conceptuale, domeniul/domeniile şi subdomeniile în care se încadrează nota conceptuală, numele şi adresa destinatarului, precum şi cu menţiunea “original” sau “copie”, după caz; modelul de completare a plicurilor ce vor conţine Notele conceptuale se găseşte în pagina www.madr.ro la secţiunea UTSCG.

  • Locaţia unde se vor transmite notele conceptuale este: sediul MADR,  Bvd. Carol I nr. 24, sector 3, Bucureşti, Direcţia Generală Implementare Politici Agricole, et. 2, cam. 120, telefon 021.30.72.405, 021.30.79.885, fax 021.30.79.885, persoana de contact Rodica Culea, Coordonator UTSCG.

    Evaluarea notelor conceptuale.

    Aplicantul va avea în vedere următoarele:

  • Aplicaţiile primite după data limită nu vor fi luate în considerare;

  • Toate notele conceptuale care respectă cerinţele documentare vor face obiectul verificării documentelor economico-financiare şi tehnice în conformitate cu prevederile Manualului Operaţional pentru Schema Competitivă de Granturi;

  • Toate deciziile finale vor fi luate de către Consiliul pentru Implementarea SCG şi aceste decizii nu vor face obiectul nici unui apel.

    Participanţi eligibili.

    Sunt încurajate să depună note conceptuale, dar nu limitate la:

  • Institutele şi staţiunile de cercetare agricolă;

  • Universităţile;

  • ONG-urile;

  • Sectorul agro-alimentar (fermieri, procesatori, furnizori de input-uri), operatori de piaţă;

  • Organizaţiile profesionale de producători şi procesatori.